Cele două vârste ale vieții la care ești cel mai fericit

Cele două vârste ale vieții la care ești cel mai fericit
Publicat: 16/04/2017, 14:03

În vreme ce unii ar putea fi surprinși de astfel de rezultate și de faptul că fericirea atinge cote maxime la vârste atât de diferite, cercetătorii au explicat că tinerii participanți la studiu au supraestimat, în general, nivelul de fericire pe care îl vor simți în perioada celor cinci ani pe care s-a făcut evaluarea, în vreme ce vârstnicii au avut tendința de a subestima, de aici și această traiectorie disproporționată a gradului de fericire, explică jurnaliștii de la The Independent.

Se pare că bucuria și distracția de la 20-și-ceva de ani, atunci când abia începi să te implici în a-ți construi o carieră și a avea o viață de adult independent este egalată doar de entuziasmul pensionării, atunci când, după ani grei de muncă, ai suficient timp liber pentru a-și explora propriile interese și pentru a îmbrățișa noi provocări.

De ce nivelul nostru de fericire tinde să scadă în anii dintre aceste două repede, s-ar întreba unii. Probabil din cauza presiunilor date de consolidarea carierei, de ipoteci și a grijilor legate de viața familială. Dacă ești aproape, însă, de cea de-a 24a aniversare, nu dispera, acest lucru nu înseamnă că nu vei mai fi deloc fericit în următorii 46 de ani.

Într-adevăr, există perioade din viața noastră în care suntem mai puțin mulțumiți, iar acest lucru este inevitabil. Multă odihnă, mâncarea sănătoasă și exercițiul fizic îți vor ridica nivelul de energie și de fericire.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
LIVE TEXT Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Au votat peste două milioane...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Regele Charles, shimbări în Casa Regală. Prima vizată, Camilla
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?